Dezvoltare personală înseamnă inclusiv să devii conștient de felul în care îți vorbești înăuntrul minții tale.
Acolo este un dialog permanent între gânduri, unele pozitive, altele cumplit de negative.
Cele negative au impact asupra minții noastre, mult mai puternic decât gândurile pozitive, de bine.
Este foarte valoros așadar să le cunoaștem, să le desprindem din mintea noastră.
Altminteri fac ravagii în viețile noastre, până măcar să ne dăm seama de acest lucru.
Unele gânduri sunt generate de frici.
Altele sunt concluzia trasă de mintea noastră în urma unor evenimente dure și aducătoare de durere din viețile noastre.
De cele mai multe ori sunt compuse de vocile adulților din copilăria noastră, care în loc să ne crească încrederea de sine, ne-au dat înapoi.
Așa se construiesc vocile de sabotaj, oribil de toxice pentru cine merităm să fim!
Sunt atât de toxice încât le-am numit otrava din mințile noastre.
Odată ce le aud în vorbirea celor cu care lucrez, pun imediat întrebarea:
Cum se aude mai exact aceasta în mintea ta?
Ce spune?
Și aici aud lucruri de care uneori mă ia și groaza.
Oamenii funcționează cu voci puternice care le spun înăuntrul minții lor lucruri de genul:
- Ești prost!
- Nu meriți tu!
- Nu ești în stare de nimic!
- Ești aiurea și oamenii văd asta la tine!
- Cine crezi că o să te placă?
- Te-ai născut sărac și sărac o să mori!
- Ești singur/singură și așa o să rămâi!
Și tot așa… și tot așa… și tot așa…
Creierul nostru, care se hrănește cu ceea ce noi îi dăm, asemeni unui procesor care strânge și analizează date, asemeni unui computer ultraperformant, ajunge și el să creadă… și să dea erori!
Oamenii ajung confuzi, nefericiți, înecați în lacrimi, țintuiți pe loc, departe de soluții… și cel mai grav, uneori ajung de-a dreptul bolnavi.
Urăsc vocile de sabotaj din toată inima mea!
Pentru că văd ravagiile pe care le fac în viețile oamenilor!
Văd cum îi țin pe aceștia departe de cine merită ei să fie!
De cine sunt meniți ei să fie!
E important să înțelegem că vocile de sabotaj nu suntem noi!
Nu sunt identitatea noastră!
În sesiunile de coaching le individualizez și îi ajut pe clienții mei să ia puterea asupra lor.
Le scoatem din cap!

Lucrez de mai multe săptămâni cu o doamnă tânără de undeva din afara țării.
Are familie, are copii.
Când am auzit cum urlă vocile de sabotaj din mintea ei, m-am îngrozit.
Ești o proastă și nu ești în stare de nimic!
Rezultatul acestei otrăvi este o uriașă neîncredere care a umbrit tot:
- capacitatea de a conduce mașina
- o licență care nu era dată din cauza unui singur amărât de examen
- o stare permanentă de nefericire și înfrângere
Scoatem vocea în afara capului și îi dăm formă, ca să putem lucra cu ea.
Vocea de sabotaj capătă multe forme: uneori seamănă cu mama sau cu tatăl din copilărie, alteori cu o umbră neagră… ia fel de fel de forme și culori sumbre.
Momentul în care devenim mai puternici decât otrava mentală care ne populează mintea este momentul unei mari eliberări.
Se reaprinde speranța, apare lumina pe chip.
Se clarifică alegeri și se iau decizii de noi acțiuni.
Gestionez sabotorii din mințile oamenilor cu care lucrez de aproape zece ani și încă mă mir de cât de puternice pot fi aceste programe mentale greșit instalate!
Și de formele pe care le îmbracă, odată date de gol!