Ce facem când piramida puterii în familie se răstoarnă cu susul în jos?
Când copiii nu mai ascultă?
Cu mulți ani în urmă m-a sunat o mămică de undeva din Ardeal.
Era mamă singură și trăia la propriu un coșmar: copilul nu mai asculta de ea în primul rând, apoi de nimeni altcineva.
Îi dăduse libertate totală încă de foarte mic și acum ridica mâna la ea să o lovească.
Am reîntâlnit comportamentul acesta și în alte discuții, cu alți părinți.
Cum se ajunge aici?
Copiilor li se insuflă o libertate și o putere peste ce pot ei gestiona.
Ajung să se creadă, repede, independenți și să își vadă părinții de sus.
Copiii mei îmi spun că au drepturi! îmi spunea recent cineva.
Și cu asta încheie orice discuție!
Hai să vedem: care e puterea reală a copilului?
Cu ceva ani în urmă, fiul meu Pavel, student în America, povestea de colegii lui care afirmau în orice discuție puterea și drepturile.
Pavel a replicat atunci: asta este puterea părinților voștri!
Voi, deocamdată, nu ați probat puterea pe care o aveți în lume. În viața reală.
Copiii își vor afirma puterea când vor fi independenți financiar și pe picioarele lor.
Până atunci între ei și părinții lor este o negociere fină, foarte fină, în care părinții pun limite și au dreptul la fermitate iar copiii au dreptul să experimenteze și să-și formeze personalitatea ținând cont și de deciziile părinților.
Nu au dreptul să vorbească urât cu părinții. Părinții nu trebuie să accepte acest comportament și nici nu trebuie să îi împingă acolo.
De aceea spun că e un joc fin și pentru mulți, dificil de făcut.
Limitele și fermitatea părinților sunt necesare.
Sunt garduri de protecție cu care păzim copiii de excese, de eșec.
Copiii pot fi făcuți să înțeleagă asta cu calm, cu blândețe, încă de mici.
Vor crește și vor avea libertate.
Libertatea are nevoie de discernământ: ce fac și ce nu fac?
Ce e bine pentru mine și ce nu e bine pentru mine?
Puterea dată copilului de a experimenta libertatea înaintea discernământului e periculoasă.
Așa copiii ajung să mintă, să se extragă de la învățare, și de aici mai e un pas până la alte lucruri ce le pot face mult rău.
Poți reinstaura ordinea în familie după ce ea s-a stricat?
Poți să aduci iar o ierarhie sănătoasă?
Eu cred că da.
Pentru acest lucru e nevoie ca părinților să le fie clar că e important să pună limite.
Să se facă înțeleși și ascultați.
Să impună respect și să acorde în același timp încredere.
Părinții au nevoie să se impună atunci când e necesar și să spună hotărât NU.
Nu înseamnă de fapt Nu e bine pentru tine!
Și atât timp cât copilul depinde de părintele lui, acestuia din urmă îi revine o răspundere serioasă să țină în siguranță copilul prin limite și fermitate.
Și aceasta este, în fond, un act de educație.
