De curând am început să lucrez cu un adolescent de clasa a opta.
Care era principala nemulțumire?
Făcea pregătire la matematică și acolo se simțea bine și lua note bune la teste.
La școală însă, la ora de mate, tot avântul lui cădea la pământ.
Lua note proaste.
Am făcut împreună un exercițiu în care ne-am imaginat ora de matematică.
Un test.
Vedea foaia și momentul în care profesorul dă subiectele.
I se strânge stomacul: nu pentru că nu știe să rezolve ci pentru că….tot ce vine de la profesorul de la clasă îi face fizic rău.
Cum s-a ajuns aici?
Profesorul îl umilise în trecut și îi crease o emoție dureroasă și copilul reacționa prin respingere.
Andrei respingea tot ce venea de la profesorul de la clasă!
Știa să rezolve dar umilința trecută îi bloca mintea!
Am desenat împreună, imaginar, o lume a matematicii.
Ne-am împrietenit cu ea.
Am reluat momentul testului: am creat un tub, a fost ideea lui Andrei, prin care orice temă, orice test vine din lumea matematicii și nu de la profesorul care l-a nedreptățit în trecut.
A mai făcut Andrei ceva.
În lumea matematicii l-a introdus și pe profesorul lui de la pregătire, pe care îl respecta.
Copilul s-a înseninat.
În sesiunea a doua deja își organiza fiecare zi.
Mergea cu plăcere la sport.
Mi-a spus la ce liceu vrea să intre.
Mi-a vorbit despre prietenii lui.
Ce înțelegem de aici?
Sub emoțiile negative puternice, mintea se blochează chiar și la copii.
Sensul pe care mintea subconștientă îl construiește dictează o emoție nouă, cum e cea prin care Andrei respingea ora de matematică fără să știe de ce.
De multe ori lucrurile stau așa!
Pare că nu avem un copil bun la mate!
De fapt avem un copil blocat la mate!
Ca să mai vină o confirmare, mama duce copilul la un test de IQ care iese mult peste medie.
De fapt iese sus de tot!
Emoția are nevoie și ea să fie sus.
EQ-ul se dezvoltă!
Capacitatea emoțională se dezvoltă!
Copiii au nevoie de asta și școlile vor trebui să introducă în viitor cât mai multă dezvoltare personală.
Dar mai e mult până acolo…
