Când o mamă mă sună disperată că îți aduce un copil care îi creează mari probleme, stau să mă gândesc cu emoție la întâlnire…
Vă spun că nu știu la ce să mă aștept!
Poate să văd un copil inhibat sau prea dezinvolt…
Care nu are teamă de nimic.
Care mă poate și persifla la o adică…
Câți nu sunt?
Recent, o mamă a adus un astfel de copil la mine.
Mi-a zis că nu știe ce să mai facă cu el.
Tocmai fusese iar exmatriculat din ultima școală.
Accept și hai să vedem!
Din mașină s-a dat jos, ce credeți, un balaur cu 7 capete care scotea flăcări pe nări…
Da de unde!
Se dă jos un adolescent frumos, cuminte, care salută politicos, cu umerii căzuți și capul plecat.
Încep sesiunea și nu mă pot abține să îi spun cât de frumos este și cât de drag îmi e de el!
Crește în încredere și se deschide.
E un copil!
E doar un copil care are nevoie să fie înțeles un pic de cei mari și care se simte extrem de singur.
Îmi povestește pas cu pas toate belelele în care a intrat.
Într-adevăr, știe să intre în ele.
Am răbdare și ascult tot.
Încet-încet se completează în fața mea tabloul copilului.
Răsfățat de mic, copil care a crescut cu absolut tot ce își putea dori, când intră în școală ia totul în joacă.
Începe să îmbrace încet-încet mantaua neseriozității…
Manta care devine a doua piele.
Vrea să scape de ea, dar nu știe cum.
Colegii îl împing în situații neadecvate cu profesorii.
Apoi se retrag…scăpând nepedepsiți…
În timp ce el adună mustrări.
Profesorii nu știu să îl gestioneze
Și aruncă cu amenințări;
Îl transformă în oaia neagră a școlii.
Părinții se sperie și se satură să fie chemați la școală și apostrofați la infinit.
Sub masca neseriozității, este un copil bun, izolat, politicos, dar confuz de atacul adulților, în loc de sprijin și iubire.
Eu pe copilul acesta bun îl văd și doar lui mă adresez.
Îi spun că am totală încredere în el!
Că pariez pe el ca pe armăsarul fără șansă care rupe topurile.
Îl întreb dacă are vis, și, ce să vezi, are!
Vrea să facă afaceri la nivel mare, mult peste ce face tatăl lui.
Super!
Acolo o să ajungi!
Acum hai să facem pașii corecți!
-
Vei intra într-o școală în care vei trata cu maximă seriozitate locul în care te afli.
-
Respecți adulții implicați în procesul tău educațional, fără excepții.
-
Stai departe de orice coleg care te inspiră să faci lucruri neadecvate.
-
Te împrietenești cu copiii cei mai motivați din clasă: motivația, perseverența, dorința de învățare sunt contagioase! Se iau!
-
Ai răbdare cu părinții tăi, învață și ei acum, odată cu tine, cum se gestionează situații de acest gen. Cu siguranță îți vor binele.
A rămas că ne mai vedem.
Mi-a spus:
„E atât de bine că m-ați ascultat! Pe mine mă ascultă doar femeia de la curățenie.”
Am stat apoi de vorbă cu mama:
Să credem în copilul nostru nu e o opțiune, e o datorie.
El are potențial uriaș.
Are nevoie de un specialist care să îl învețe să scape de pielea neseriozității.
Este doar un comportament dar care nu îl definește.
El nu este așa!
Are nevoie să fie într-un mediu școlar în care profesorii să știe să gestioneze astfel de comportamente prin limite și fermitate…
Care devin educația comportamentală…
Nu să se sperie de el și să îi aplice pedeapsă după pedeapsă.
Pedeapsa nu educă, frustrează și agravează problemele de comportament.
Copilul are nevoie de activități pe care să le facă cu pasiune.
Ceea ce îi va redeschide gândirea pozitivă și bucuria vieții!
Aici este un proces de încercări repetate, nu există rețetă.
A plecat zâmbind și cu fruntea sus.
Venise cu umerii căzuți.
I-am promis că stau alături de el cât este nevoie.
Cam așa gestionezi un balaur cu 7 capete în vârstă de 15 ani:
