Nik este liniștit.
Își dă seama ce vrea să facă cu adevărat mai departe.
Își dă timp și îngăduință pentru termenul la care va termina ce are de terminat.
E mult mai liniștit.
Și viața curge mai departe…
În alt ritm, fără presiune inutilă.
Uneori suntem cei mai aspri judecători ai noștri.
Cum ajungem aici?
În primul rând pentru că în copilărie am trăit în apropiere cu o voce…
O voce care ne-a criticat sau care a cerut permanent mai mult și mai mult de la noi.
Poate fi mama…
Poate fi o bunică…
Poate fi tatăl…
Chiar dacă uneori ei sunt chiar bine intenționați!
Ei vor să ne vadă bine în viață!
Ei vor să nu ne ratăm,
Pentru că au văzut cum arată ratarea.
Chiar și așa, dacă mesajele nu au venit cu blândețe și dragoste, ele au creat în mintea copilului cel mai aspru judecător: el însuși.
Pe ideea că, orice aș face, nu reușesc să fiu atât de bun cât să îi fac pe ei fericiți!
Ei bine, am pensionat mulți judecători din ăștia de-a lungul timpului… cu mulți clienți.
Pentru că nu putem fi fericiți sub presiunea unei astfel de voci de sabotaj!
Și pentru că orice om merită să fie fericit!
